×

Patru ani de transformări fundamentale în sistemul de sănătate al Republicii Moldova

Astăzi, 20 octombrie, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat realizările obținute pe parcursul mandatului său, în perioada 2021-2025. La eveniment au participat întreaga echipă a ministerului, secretarii de stat, secretarul general, secretarul general adjunct, dar și reprezentanți ai sistemului de sănătate din toată țara – cei care au muncit cu profesionalism și dăruire pentru realizarea obiectivelor propuse.

Sănătatea, din criză în transformare

În august 2021, Republica Moldova se confrunta cu una dintre cele mai dificile perioade din istoria sistemului medical: pandemie, lipsă acută de personal, spitale raionale împovărate de datorii, infrastructură medicală învechită, echipamente lipsă și discrepanțe salariale mari. În acest context critic, Ministerul Sănătății a reușit, în perioada 2021-2025, să schimbe direcția unui sistem afectat de multiple crize, transformându-l într-un domeniu mai eficient, transparent și centrat pe pacient.

Investiții fără precedent în infrastructura instituțiilor medicale, peste 4 miliarde de lei

  • transferarea spitalelor raionale în subordinea Ministerului Sănătății;
  • investiții de 1,4 miliarde de lei în spitalele raionale – cea mai mare sumă alocată vreodată;
  • renovarea maternităților, centrelor de sănătate, substațiilor AMU, secțiilor spitalicești și centrelor de sănătate publică;
  • dotarea cu panouri solare, generatoare electrice, stații de oxigen și echipamente moderne.

 Modernizarea serviciilor medicale: pentru toți, în toate raioanele

Ministerul Sănătății a pus accentul pe acces echitabil la servicii de sănătate:

  • crearea a 13 centre pentru accident vascular cerebral în întreaga țară;
  • extinderea serviciilor de chimioterapie în raioane;
  • deschiderea a 123 de farmacii în sate, prin programul „Farmacie în satul tău”;
  • dotarea parcului CNAMUP cu 209 ambulanțe noi;
  • dezvoltarea rețelei naționale de colposcopie și centre de intervenție timpurie în copilărie;
  • crearea primului centru public pentru tulburări de spectru autist la copii.

 Sănătatea mamei și copilului

  • renovarea și echiparea maternităților cu echipament performant;
  • introducerea screeningului audiologic universal pentru nou-născuți;
  • modernizarea a 200 de cabinete ginecologice;
  • rezultate impresionante: scăderea mortalității materne de la 59,4 (2022) la 9,8 (2024) decese la 100.000 de nou-născuți vii, cel mai scăzut nivel din istoria Republicii Moldova.

Programe de tratament.  Exemple comparative 2022 vs 2024:

  • protezare aparat locomotor: +71% (de la 3.773 → 6.445 de cazuri), timp de așteptare redus la un an;
  • cataractă: timp de așteptare redus de la 3 ani → 1 an, +69% buget;
  • tratamentul oncologic: timp de așteptare redus de la 60 → 10 zile (–83%).

Cazuri tratate prin programe speciale:

  • cardiochirurgie: +79%
  • chirurgie endovasculară: +74%
  • cardiologie intervențională: +22%
  • cataractă: +13%

 Acces extins la medicamente și dispozitive medicale compensate

  • mecanism nou de negociere a prețurilor, plafonare și reducere a costurilor;
  • listă extinsă: 170 DCI, 1.235 de denumiri comerciale de medicamente, 59 de modele de dispozitive;
  • buget FAOAM pentru medicamente compensate: +81% (de la 643 mil. de lei în 2021 → 1,165 mld. de lei în 2024).
  • beneficiari de dispozitive compensate: de la 22.428 în 2022 → 100.418 în 2024;
  • implementarea rețetei electronice compensate (E-Rețeta);
  • aderarea Republicii Moldova la Platforma globală pentru medicamente oncologice pediatrice – acces gratuit la tratamente pentru copiii cu cancer.

 Creșterea salariilor și motivarea personalului medical

  • două majorări salariale (2022 și 2023): +10% și +15%, plus majorare suplimentară în 2025;
  • indemnizații unice pentru tinerii medici în mediul rural: 250.000 de lei;
  • compensații transport pentru peste 3.000 de angajați din sănătate;
  • creșterea constantă a formării profesionale și stagii internaționale pentru personalul medical.

 Digitalizare, legislație europeană și parteneriate internaționale

  • digitalizarea proceselor-cheie și debirocratizarea sistemului;
  • aprobarea Legii medicamentului și a Legii privind substanțele stupefiante, aliniate la acquis-ul UE;
  • sprijin pentru industria farmaceutică autohtonă – 568 de medicamente produse în țară;
  • participarea la proiecte internaționale de cercetare și atragere a investițiilor în studii clinice.

Proiecte de viitor

Ministerul Sănătății își propune:

  • finalizarea spitalelor regionale Bălți și Cahul;
  • digitalizarea integrală a sistemului de sănătate;
  • modernizarea infrastructurii medicale primare;
  • consolidarea serviciilor de reabilitare medicală;
  • acces extins la tratamente pentru bolile prioritare;
  • implementarea standardelor de calitate și siguranță pentru pacienți;
  • alinierea deplină la standardele europene.

Între 2021 și 2025, prin investiții de peste 4 miliarde de lei, inclusiv cu ajutorul partenerilor de dezvoltare – guverne, agenții ONU, organizații internaționale, sistemul de sănătate al Republicii Moldova a trecut prin una dintre cele mai ambițioase reforme din ultimele decenii. Prin profesionalism, colaborare internațională și viziune strategică, Ministerul Sănătății a reușit să creeze un sistem mai pregătit, mai echitabil și mai aproape de oameni.

Sursa: Ministerul Sănătății al Republicii Moldova