×

Ministrul Sănătății a discutat cu ambasadorul Republicii Coreea extinderea cooperării în domeniul sănătății

Astăzi, 18 februarie, ministrul Sănătății, Emil Ceban, a avut o întrevedere oficială cu ambasadorul Republicii Coreea în Republica Moldova, cu reședința la Kyiv, Park Kichang, în cadrul căreia au fost discutate rezultatele cooperării bilaterale în domeniul sănătății și perspectivele extinderii acesteia. La întrevedere a participat și deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Gheorghe Ichim.

Ministrul Emil Ceban a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant oferit de Guvernul Republicii Coreea sectorului sănătății din țara noastră, prin intermediul ambasadei.

În ultimii trei ani, partea coreeană a susținut modernizarea infrastructurii medicale din Republica Moldova, în special la nivel raional, prin trei proiecte majore în valoare totală de 1.670.000 de dolari. Acestea au vizat instalarea panourilor fotovoltaice în cinci spitale raionale (Căușeni, Edineț, Soroca, Ungheni, Orhei), dar și dotarea mai multor instituții medicale raionale (Căușeni, Hîncești, Cahul, Orhei, Ungheni, Edineț, Anenii Noi) cu echipamente laparoscopice și endoscopice performante, contribuind la creșterea eficienței energetice și la îmbunătățirea calității serviciilor medicale. De asemenea, Spitalul Raional Sângerei a beneficiat de un ajutor de 200 de mii de dolari din partea guvernului coreean.

Totodată, în cadrul întrevederii, ministrul Sănătății a subliniat importanța consolidării parteneriatului moldo-coreean în domeniul sănătății și a reiterat deschiderea ministerului pentru dezvoltarea unor noi proiecte investiționale.

În continuare, Ministerul Sănătății își propune dezvoltarea proiectelor în domeniul sănătății, prin atragerea de finanțare din partea Guvernului Republicii Coreea, în vederea modernizării infrastructurii și îmbunătățirii calității serviciilor medicale prestate populației.

Sursa: Ministerul Sănătății al Republicii Moldova