Ministerul Sănătății a organizat reuniunea cu partenerii externi de dezvoltare pentru consolidarea reformelor din sistemul medical

Astăzi, 19 februarie, Ministerul Sănătății a desfășurat o reuniune de lucru cu partenerii externi de dezvoltare, la care au participat conducerea instituției, reprezentanți ai agențiilor Organizației Națiunilor Unite, ai misiunilor diplomatice și ai țărilor partenere și reprezentanți ai instituțiilor din subordinea ministerului.
Evenimentul a avut drept scop prezentarea priorităților mandatului actual și consolidarea coordonării eforturilor comune pentru modernizarea și alinierea sistemului de sănătate din Republica Moldova la standardele europene.
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a exprimat recunoștința față de partenerii de dezvoltare pentru sprijinul constant acordat sistemului medical, subliniind că reformele și investițiile realizate în ultimii ani au fost posibile datorită cooperării strânse și solidarității internaționale, în special în contextul crizelor succesive – pandemie, criză energetică, presiuni socio-economice și gestionarea fluxului de refugiați.
„Pentru noi, această reuniune nu este doar un exercițiu de prezentare a priorităților. Este un pas concret în consolidarea unui parteneriat strategic, orientat spre rezultate măsurabile și impact real pentru cetățeni”, a declarat ministrul Sănătății la eveniment.
„Astăzi ne aflăm într-o etapă de consolidare și reformă structurală, aliniată standardelor Uniunii Europene. Modernizarea sistemului de sănătate înseamnă nu doar infrastructură nouă, ci și procese eficiente, digitalizare, reglementări clare, finanțare transparentă și investiții în resursa umană, toate orientate către pacient”, a mai menționat ministrul.
Guido Beltrani, directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, a spus: „Elveția rămâne un partener dedicat și de încredere în dezvoltarea sistemului de sănătate din Moldova. De mai bine de două decenii, cooperarea noastră s-a concentrat pe consolidarea unui sistem de sănătate rezilient, centrat pe oameni, care oferă servicii de calitate, echitabile și sustenabile din punct de vedere financiar pentru toți. În contextul actual, coordonarea nu este doar de dorit, ci este esențială. O mai bună aliniere între parteneri, sub conducerea Ministerului Sănătății, este esențială pentru a asigura utilizarea strategică a resurselor, coerența reformelor și continuitatea progreselor. Elveția sprijină pe deplin rolul de lider al ministerului și încurajează toți partenerii să consolideze planificarea comună, transparența și complementaritatea.”
La rândul său, reprezentanta Organizația Mondială a Sănătății în Republica Moldova, Miljana Grbic, a declarat: „Fiecare proiect, investiție sau inițiativă de asistență tehnică trebuie aliniată la strategiile și reformele actuale din domeniul sănătății. În acest context, coordonarea eficientă a asistenței externe devine extrem de importantă pentru obținerea rezultatelor durabile și relevante. OMS susține orientarea tuturor eforturilor comune pentru un sistem de sănătate echitabil și centrat pe pacient, astfel încât fiecare persoană vulnerabilă să aibă acces la îngrijirile de care are nevoie.”
Printre prioritățile anunțate se regăsesc: asigurarea accesului echitabil la servicii medicale și medicamente în toate regiunile țării; consolidarea asistenței medicale primare și modernizarea centrelor de sănătate, în special în mediul rural; dezvoltarea centrelor consultativ-diagnostice regionale pentru reducerea inegalităților teritoriale; eficientizarea serviciului de urgență prespitalicesc și reorganizarea rețelei spitalicești; construcția spitalelor regionale din Bălți și Cahul, ca investiții strategice în infrastructura medicală; armonizarea cadrului normativ cu acquis-ul Uniunii Europene și consolidarea reglementării în domeniul medicamentelor; promovarea prevenției, extinderea programelor de vaccinare și screening și intensificarea intervențiilor pentru bolile netransmisibile; implementarea Dosarului electronic de sănătate, dezvoltarea telemedicinei și asigurarea interoperabilității sistemelor informaționale; investiții în resursa umană și consolidarea capacității instituționale.
Totodată, ministrul Ceban a reiterat că în sistemul medical activează aproximativ 12.500 de medici și 24.000 de asistenți medicali, iar profesionalismul acestora reprezintă fundamentul stabilității și calității serviciilor oferite pacienților.
Un accent deosebit a fost pus pe echitate și incluziune, inclusiv pe garantarea accesului refugiaților la servicii medicale gratuite, pe îmbunătățirea accesului persoanelor cu nevoi speciale și pe transferul treptat al serviciilor medicale din instituțiile penitenciare în subordinea Ministerului Sănătății, în conformitate cu standardele europene.
În cadrul discuțiilor, părțile au convenit asupra necesității unei platforme de cooperare transparente și eficiente, care să asigure complementaritatea intervențiilor și utilizarea responsabilă a resurselor.
Reuniunea s-a încheiat cu reafirmarea angajamentului comun pentru consolidarea unui sistem de sănătate rezilient, eficient și centrat pe pacient, capabil să răspundă provocărilor actuale și viitoare.
Ministerul Sănătății își exprimă aprecierea pentru dialogul deschis și pentru parteneriatul continuu al comunității internaționale în susținerea reformelor din domeniul sănătății din Republica Moldova.
