×

Ministrul Emil Ceban a avut o ședință cu directorul Biroului regional al OMS pentru Europa

Miercuri, 4 martie, a avut loc ședința ministrului Sănătății, Emil Ceban, cu directorul Biroului regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa, Hans Kluge.

Oficialii au discutat prioritățile curente ale Ministerului Sănătății, printre care integrarea europeană și reformele structurale din domeniu, prevenția și sănătatea publică, accesul la servicii esențiale de sănătate, protecția socială, digitalizarea, guvernanța și interoperabilitatea sistemului, dezvoltarea resurselor umane și consolidarea capacității instituționale. Aceste direcții sunt în concordanță cu obiectivele principale ale celui de-al 14-lea Program general de lucru al OMS pentru anii 2025-2028 și ale celui de-al 2-lea Program european de lucru 2026-2030.

Programul european al OMS constituie un cadru strategic pentru construirea unei regiuni mai sigure și mai reziliente, prin abordarea bolilor netransmisibile și a provocărilor legate de sănătatea mintală, promovarea sănătății și a stării de bine pe parcursul întregii vieți, combaterea impactului schimbărilor climatice asupra sănătății și valorificarea datelor și tehnologiilor pentru consolidarea sistemelor de sănătate.

De asemenea, părțile au abordat rolul asistenței medicale primare și al celei spitalicești în organizarea sistemului de sănătate. În acest context, ministrul Sănătății s-a referit și la construcția celor două spitale regionale de la Bălți și Cahul. Totodată, au fost discutate consolidarea serviciilor de reabilitare și a celor paliative, managementul bolilor cardiovasculare, inclusiv al accidentului vascular cerebral, dar și intervențiile în domeniul tulburărilor din spectrul autist.

Directorul regional al OMS a asigurat Ministerul Sănătății de suportul tehnic și expertiza necesară pentru realizarea priorităților stabilite. Hans Kluge l-a invitat pe ministrul Sănătății să viziteze Biroul regional al OMS pentru Europa, de la Copenhaga, dar și Reprezentanța OMS pe lângă Uniunea Europeană, de la Bruxelles.

În încheiere, părțile și-au reafirmat angajamentul pentru consolidarea cooperării dintre Ministerul Sănătății și Organizația Mondială a Sănătății, în sprijinul reformelor din domeniul sănătății și al dezvoltării unui sistem medical modern, rezilient și orientat către nevoile cetățenilor.

Sursa: Ministerul Sănătății al Republicii Moldova