80 de ani de la fondarea Centrului de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”

Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo” (CEMF) marchează opt decenii de activitate. Cu această ocazie, administrația instituției a organizat astăzi, 21 noiembrie, un eveniment festiv la care au fost invitate personalități din diferite ramuri ale medicinei, care au contribuit la dezvoltarea și buna funcționare a centrului de excelență.
La eveniment au participat cadre didactice, absolvenți, reprezentanți ai asociațiilor profesionale, ai Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, ai instituțiilor medicale etc.
Cu prilejul celor opt decenii de activitate, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a adresat felicitări colectivului didactic pentru asigurarea procesului de educație medicală continuă, care de-a lungul anilor a demonstrat flexibilitate și profesionalism în orice situație, dorindu-i motivație pentru a continua dezvoltarea proactivă a învățământului profesional medical din Republica Moldova.
Pe parcursul activității, instituția a format și pregătit un număr impresionant de specialiști calificați, care astăzi practică meseria atât în spitalele din Republica Moldova, cât și în cele de peste hotare.
Menționăm că la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo” activează 193 de profesori, cu diferit grad didactic. Instituția oferă condiții moderne de formare inițială și de educație medicală continuă. Actualmente, în cadrul centrului învață 2.165 de elevi. CEMF „Raisa Pacalo” oferă servicii educaţionale la șase specialităţi și șapte calificări: asistent medical în urgențe; asistent medical; moașă; asistent medical pentru îngrijirea bolnavilor; asistent medical în diagnostic de laborator; asistent farmacist și tehnician dentar.
